Marile companii internaţionale au ajuns la concluzia că este prea complicat şi neprofitabil să facă afaceri în a treia mare economie din America Latină, chiar dacă nu este luat în considerare impactul pandemiei, potrivit Bloomberg.

Sindicatele puternice, mediul politic volatil, controlul preţurilor şi al cursului, dar şi alte forme de intervenţionism ale statului sunt de mult timp caracteristici ale mediului de afaceri din Argentina. Acum, aflate în faţa celui de-al treilea an consecutiv de recesiune şi al unui nou guvern anti-business, unele companii străine se retrag din această ţară.

Spre exemplu, compania aeriană Latam Airlines a anunţat că îşi opreşte zborurile interne din Argentina, după 15 ani de activitate. Într-o scrisoare trimisă Ministerului Muncii de la Buenos Aires, compania aeriană a inclus o lungă listă de nemulţumiri, care au făcut ca productivitatea să fie cu 30% mai mică, iar costurile cu 40% mai mari decât în oricare dintre cele 26 de pieţe pe care operează. Fricţiunile constante cu sindicatele, moneda locală slabă şi o nouă taxă de solidaritate aplicată destinaţiilor din afara Argentinei au fost printre cele mai importante.

mai mult la  /www.bursa.ro/

Lasă un răspuns