Jucătorii naţionalei de rugby a Argentinei, care vor evolua la 3 iulie împotriva echipei României, într-un meci test World Rugby, s-au vaccinat la Bucureşti.
Alături de ei, s-au vaccinat şi trei dintre componenţii echipei României: Cristi Chirică, Cristi Boboc şi Dan Groza.
„Având în vedere această perioadă dificilă din punct de vedere sanitar şi campaniile ample de vaccinare împotriva COVID-19 care se desfăşoară în România, astăzi a avut loc o acţiune de imunizare în rândul sportivilor în vederea meciurilor care vor avea loc. Sosiţi de câteva zile în România, jucătorii Argentinei au ales să se imunizeze, lor alăturându-se şi trei dintre Stejari: Cristi Chirică, Cristi Boboc şi Dan Groza”, se arată pe site-ul rugbyromania.ro.
Imunizarea a avut loc în unitatea de cazare în care se află „Pumele”, unde s-a deplasat o echipă mobilă. Această acţiune a fost posibilă cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, în special a secretarului de stat Andrei Baciu, instituţia făcând o donaţie staff-ului Argentinei printr-o HG, dar şi cu sprijinul premierului Florin Cîţu.
„În primul rând m-am vaccinat pentru că urmează aceste două meciuri pe care le avem în campania de vară şi pentru că la echipa de club din Franţa ni s-a recomandat vaccinarea, iar în luna august vom începe deja să jucăm. Este un gest firesc până la urmă, este, aş putea spune, o măsură în plus de siguranţă atât pentru mine, cât şi pentru cei dragi.
mai mult la /sport.hotnews.ro/